Ce repede a trecut…


Hey…Salutare tuturor! 🙂

Dupa un  concediu absolut minunat alaturi de dragul meu sot, iata ca din nou am ramas singurica; insa de aceasta data nu pentru atat de mult timp si asta ma face sa imi pastrez optimismul si sa am rabdarea necesara. 🙂

Nu stiu daca as putea descrie in cuvinte cat de frumos a fost cu el acasa si cat de bine m-am simtit. Am profitat de fiecare moment in parte alaturi de el si am incercat sa lungim cele 10 zile (da, doar 10 zile a stat acasa) asa cum ne-am priceput noi mai bine.

Am ales un concediu in zonele in care nu fuseseram niciodata, dar printre ele am revazut Sibiul, Predealul (locul nostru de suflet), Brasovul, Calimanesti (Valea Oltului), la care am adaugat Maramuresul, Sighisoara, Vatra Dornei, Manastirea Prislop, Hunedoara, Hateg. Asteptam de ceva timp un astfel de concediu si iata ca a venit. 🙂 Iar dupa aproape 6 luni in care nu ti-ai vazut iubirea, orice loc e bine venit, atata timp cat sunteti impreuna. 🙂

Nu ne-am facut rezervari si nici un plan anume, ci pur si simplu am plecat de acasa si am zis ca mergem unde om vedea cu ochii :). Desi nu am fost extrem de incantati de Maramures si Sighisoara, ne-am bucurat pentru ca totusi am reusit sa mai vedem o parte din tara. Am profitat de tot ceea ce am intalnit in drumul nostru si ne-am relaxat vizitand si facand muuulte fotografii. 🙂 Mai jos puteti vedea majoritatea fotografiilor facute prin fiecare coltisor pe unde ne-am plimbat si am vizitat impreuna. Ooofff deja mi s-a facut dor…

P_20160609_102608_HDRIMG_20160608_143535IMG_20160609_182531IMG_20160609_181840

IMG_20160609_150341IMG_20160609_150547IMG_20160609_165223IMG_20160609_171025IMG_20160609_183006IMG_20160609_183134IMG_20160609_183452IMG_20160609_183538IMG_20160609_192042IMG_20160609_192055IMG_20160609_192148IMG_20160609_192151IMG_20160609_192242IMG_20160609_192549IMG_20160609_192653IMG_20160609_194834IMG_20160609_211215IMG_20160610_004425P_20160607_130637P_20160607_135832_BFP_20160607_140118P_20160607_140249P_20160607_140526P_20160607_140609P_20160607_140639_BFP_20160607_140648_BFP_20160607_140912P_20160608_070255_HDRP_20160608_074556P_20160608_081426_BFP_20160608_090336P_20160608_090523P_20160608_091448P_20160608_091524P_20160608_091541P_20160608_091753P_20160608_093605P_20160608_093909P_20160608_094212P_20160608_094219P_20160608_094231P_20160608_094651P_20160608_095612P_20160608_095633P_20160608_095728P_20160608_095904P_20160608_100841_HDRP_20160608_101022_HDRP_20160608_101057_HDRP_20160608_101109_BFP_20160608_101247_HDRP_20160608_101312_BFP_20160608_101724P_20160608_101908_BFP_20160608_102006_HDRP_20160608_102049_HDRP_20160608_110734P_20160608_110752P_20160608_111020_BFP_20160608_111037P_20160608_111051P_20160608_111113_BFP_20160608_115433_BFP_20160608_115446_BFP_20160608_115451_BFP_20160608_115606_BFP_20160608_115654_BFP_20160608_115726_BFP_20160608_115834_BFP_20160608_115841_BFP_20160608_115931_BFP_20160608_120124_HDRP_20160608_120147_HDRP_20160608_120342_HDRP_20160608_120431_HDRP_20160608_164108_BFP_20160608_164207_BFP_20160608_164428_BFP_20160608_164519P_20160608_164527P_20160609_100313_BFP_20160609_100343_BFP_20160609_100403_BFP_20160609_100435P_20160609_100446P_20160609_100454P_20160609_100718_BFP_20160609_100858P_20160609_100917P_20160609_101026P_20160609_101721_BFP_20160609_101934P_20160609_101944_BFP_20160609_102056_HDRP_20160609_102212_BFP_20160609_102226_BFP_20160609_102307_BFP_20160609_102429_HDRP_20160609_102441_HDRP_20160609_102540_BFP_20160609_102557_HDRP_20160609_102608_HDRP_20160609_102647_HDRP_20160609_103222_BFP_20160609_103252_HDRP_20160609_103337_HDRP_20160609_103706_HDRP_20160609_103919_HDRP_20160609_104001_HDRP_20160609_104327_BFP_20160609_104609_BFP_20160609_104621_HDRP_20160609_104633_BFP_20160609_104820_BFP_20160609_105212P_20160609_105250_BFP_20160609_105420P_20160609_105511P_20160609_105523P_20160609_105531P_20160609_105618P_20160609_105637P_20160609_105747_BFP_20160609_105814P_20160609_110349P_20160609_133930P_20160609_133952P_20160609_134001P_20160609_134024P_20160609_171407_BFP_20160609_172221P_20160609_172430_BFP_20160609_172524_BFP_20160609_174420_BFP_20160609_174431P_20160609_174507_BFP_20160609_174853_BFP_20160609_174910_BFP_20160609_174915_BFP_20160609_175104P_20160609_175131P_20160609_175201P_20160609_175427_BFP_20160609_175636_HDRP_20160609_175704_HDRP_20160609_175734_HDRP_20160609_175752_BFP_20160609_175832_HDRP_20160609_180034_BFP_20160609_180054_BFP_20160609_180328_BFP_20160609_180335_BFP_20160609_180405P_20160609_180414P_20160609_180447P_20160609_180704_BFP_20160609_180739P_20160609_181012P_20160609_181030P_20160609_181040P_20160609_181052P_20160609_181231P_20160609_190254P_20160609_190300P_20160609_190313P_20160610_111457P_20160610_113119IMG_20160609_150253IMG_20160609_133959IMG_20160609_133728IMG_20160609_133703IMG_20160609_130953IMG_20160609_110028IMG_20160609_110023IMG_20160608_143556IMG_20160608_143655IMG_20160608_163024IMG_20160608_163030IMG_20160608_163104IMG_20160609_095700IMG_20160609_100557IMG_20160609_101657IMG_20160609_101516IMG_20160609_100657IMG_20160609_100639IMG_20160609_100616IMG_20160608_143535IMG_20160608_143412IMG_20160608_143348IMG_20160608_143220IMG_20160608_143136IMG_20160608_142917IMG_20160608_142826IMG_20160608_142806IMG_20160608_123628IMG_20160608_123615IMG_20160608_121212IMG_20160608_121148IMG_20160608_114508IMG_20160608_110955IMG_20160608_110929IMG_20160608_110535IMG_20160608_110405IMG_20160608_102724IMG_20160608_102307IMG_20160608_092203IMG_20160608_083245IMG_20160608_082932IMG_20160608_082854IMG_20160608_082757IMG_20160607_144627IMG_20160607_144543IMG_20160607_144422IMG_20160607_144339IMG_20160607_144315IMG_20160607_144249IMG_20160607_143938IMG_20160607_143902IMG_20160607_143453IMG_20160607_143255IMG_20160607_143211IMG_20160607_141451IMG_20160604_201541IMG_20160606_102732IMG_20160606_203227IMG_20160606_203922IMG_20160607_134219IMG_20160607_134812IMG_20160607_135614IMG_20160607_135918IMG_20160607_135922IMG_20160607_140107IMG_20160607_141208IMG_20160607_141416

Abia astept viitorul concediu! 🙂

Imi este dor de tine iubire si te iubesc enorm!

Leapsa de Sarbatori si de iarna


Salutare!

Uite ca am gasit o leapsa tare faina si nu puteam sa nu o preiau si eu. Leapsa porneste la initiativa celor de la  Giftland, trece pe la  Aliceee, iar eu am gasit-o la Daniel Botea. Asa ca zic sa trecem la treabaaaa!

START!

1. Care  sarbatoare va place cel mai mult?  Sfantul Andrei, 1 Decembrie si ziua Nationala a Romaniei, Mos Nicolae, Craciunul sau  Revelionul?

Toate mi se par ok, dar parca pe Mos Nicolae il astept cel mai mult. Nu stiu de ce…poate pentru ca e primul care deschide oficial luna cadourilor si poate pentru ca nimic nu se compara cu acel moment in care gasesc in ghetute cadoul si dulciurile mult asteptate. E o senzatie unica, ceva aparte, ceva ce pe mine ma tine in suspans maxim. Ma bucur si acum la fel ca si atunci cand eram copil! De parca acum nu as fi tot un copil… 🙂

2. Enumerati trei activitati preferate de Sarbatori.

Paaaaaai…prima ar fi impodobitul bradului, gatitul bunataturilor, si bulgarealaaa (sau datul cu sacul de plastic). 😀

images (1)

3. Ce cadouri va place sa daruiti celor dragi? Ce cadouri ati alege de pe site-ul Giftland si cui le-ati oferi?

Imi place foarte mult sa ofer cadouri mai ales in preajma sarbatorilor de iarna! De obicei aleg cadouri semnificative pentru iarna, sau ceva decoratiuni pentru sarbatori. De pe site-ul Giftland cred ca as alege bratarile personalizate, sau in general cadouri pentru femei, pe care le-as oferi celor mai paropiate persoane, cum ar fi mama.

4. Unde va place sa petreceti Craciunul? Dar Revelionul?

Mi-as fi dorit ca si acest Craciun sa il pot petrece acasa, dar din pacate nu se poate. Cu toate acestea, familia imi va fi oricum alaturi, ceea ce e cel mai important. Atat timp cat suntem cu totii, altceva nu mai conteaza! Revelionul imi place sa il petrec de obicei cu prietenii, ceea ce se va intampla si anul acesta.

5. Care e wishlist-ul vostru in aceasta iarna?

  • SANATATE CA-I MAI BUNA DECAT TOATE!
  • reusita in pregatirile de sarbatori la Vila Soimul;
  • cadourile pe care le voi primi sa fie oferite din suflet, indiferent de cat de mici sau mari sunt;
  • fericire si bucurii alaturi de cei dragi.

Si leapsa merge mai departe catre urmatorii spiridusi 🙂 :

Anca Balaban Popa-Iscu
Adelin Hogea
Adrian Corobana
Andrew Smith
Arhetipal
Cristi Mitroi
Despina Camino
Flyerboy
Forever Young
Giulia
Idei si Idei
Irina Baragoi
Ligia Muresan
Loredana Costina
Lucianna
Morosanu Teodor Marian
Un neuron
Ochiu Ratiunii
Crisego
Alyz
Ana Lavinia
Blogatu
Florin Tomescu
Ionut Jifcu
Daniel Botea
Neydamn
Iulia Nicolaie
Angela
CineMagazin
Adriana Zavoi
Laura Trisca
Iulian Fira
Adina Chitu
Piratul Cinefil
Roxana de la Deva
Cristian Florentin
FilmArta
Filme-Carti
Raluca Pavel
Rontziki
Soseta cu Povesti
Addicted
Adina Amironesei
Aethra
Alecsblog
Alexandra Yepuras
Ali Drg
Andera
Andrei Terecoasa
Andrei Cristea
Aniela Deby
Antiqul
Axlandra
Balanta
Be stupid
Bianca Tamas
Blind Love
Loopoo
CLM
Camelia Bucur
Ciprian G
Ciprian Pardau
Claudiu Sas
Comunicare PR
Adela Ivascu
Cris Mary
Cristi Milla
Curcubeul Viselor
Mell
Daniel Alexandrescu
De vorba cu viata
Dean
Dudus
Eddie
Emme
Catalina Planton
Gandire logica
Felicia
Gratian Lascu
Hero Blue
Idei si Subterfugii
IncaVisez
Ioan Usca
Iulia Radu
Iulisa
Just words
Lavi H
Lunabeteluna
Masochist
Mistocareala
Life mug
Nice
Pe Canal
Personalitate autentica
Precup Vasile
Probiu
Pulsatia gandului
Ratzone
SebiBu
Tabloul Vietii
Razvan Deceneu
Roxana Holban
Kathy
Roxy’s blog
Carla

Emil Calinescu

V-am pupat! 😉

Nu uita…


Salutare!

Sa zicem ca am revenit, habar nu am nici eu daca am revenit sau nu :)! La mare a fost absolut minunat, sau mai bine zis, acasa a fost abosolut superb! 🙂 Pacat ca timpul trece atat de repede si ca tot ceea ce este frumos si imi face placere trece ca vantul si ca gandul! Mai mult de atat, mai am si o mare asteptare pe cap care ma termina! Nu am chef de nimic, nu imi arde sa fac nimic, stau si ma gandesc daca va fi, sau daca nu va fi! Nu dezvalui nimic pana in momentul in care nu stiu nici eu ceva sigur! Si asta pentru ca nu imi place…sunt patita pentru ca m-am bucurat pe jumatate intr-un anumit moment din viata (luandu-mi o mare teapa) si vreau sa astept acum sa ma pot bucura pe deplin (daca va fi cazul)! Sper sa ma intelegeti si sa nu va suparati pe mine! 😀 Dar stiti voi, toate la timpul potrivit! Sper doar sa treaca timpul cat mai repede si sa pot stii ceva sigur! In continuare, vreau ca intotdeauna sa va fac sa zambiti, pentru ca asta trebuie sa facem cu totii in fiecare zi, ori de cate ori avem ocazia! Si de fapt, ar trebui ca noi singuri sa profitam de orice ocazie si sa zambim cat mai des cu putinta! 🙂

Asadar, in viata, nu uita:

…SA CALATORESTI

…SA CITESTI

…SA FII COPIL

…SA FII CREATIV

…SA FII CURIOS

…SA AI PRIETENI

…SA PRIVESTI

…SA DANSEZI

…SA AI SI ALT PUNCT DE VEDERE

…SA-TI VIZITEZI PRIETENII/RUDELE MAI DES

…SA SAVUREZI

…SA AI SIMTUL UMORULUI

…SA-TI IUBESTI MESERIA

…SA IUBESTI CANTECUL

…SA IUBESTI VIATA

…SA IUBESTI!!!

…SI ALTE MOTIVE

…NATIONALE 🙂 😛


„Nu conteaza ce ai in viata, ci pe cine ai alaturi cand treci prin viata!”
V-AM PUPAT!
DOAMNE AJUTA!

GUEST – POST – Ce inseamna a fi fericit?


Va invit sa lecturati ceea ce am scris in deplasare pe blogul Vienelei!

Iata-ma undeva in “deplasare”, si anume pe blogul unei persoane foarte dragute, adica Vienela! Bineinteles ca nu a putut decat sa ma onoreze aceasta invitatie a ei de a scrie pe blogul sau, si mai ales…de a scrie fara reguli :))! Despre mine…o Doamne din nou trebuie sa vorbesc despre mine? 🙂 Sunt jumatate olteanca, jumatate munteanca si inca jumatate de la mine putere, dobrogeanca! 🙂 Imi place sa cred ca sunt o sotie calma, iubitoare si gospodina…am si un job si in rest imi place la nebunie sa cant. Ajunge cu prezentarea…daca vreti sa aflati mai multe despre mine, va invit sa “ma cititi” la urmatorul link: https://aurarusu.wordpress.com/   – De prin viata adunate…

 

Pentru a avea o viata fericita, trebuie sa ai o minte linistita…

 

Am ales sa scriu despre “fericire” pentru ca in ultima perioada mi-a fost dat sa intampin si sa invat multe! De multe ori stau si ma intreb “ce inseamna a fi fericit cu adevarat?” Sau mai bine zis, “de ce anume avem nevoie pentru a fi cu adevarat fericiti?” De ce totul in viata asta se rezuma la bani? Chiar daca vroiam sa ocolesc intrebarea asta, pana la urma este imposibil, nu? De ce nu suntem in stare sa punem pret pe lucrurile marunte din viata noastra, care ne-ar putea face de mii de ori mai fericiti?

Am sa explic ce inseamna fericirea pentru mine personal…in primul rand inseamna sa fiu sanatoasa, sa imi stiu parintii sanatosi, sa imi stiu sotul sanatos, sa primesc iubire si caldura din partea familiei mele, sa fiu inteleasa si ascultata atunci cand am o problema, sa existe intelegere in familie si sa ne iubim unii pe altii! Probabil ca lista ar putea continua la nesfarsit, dar o sa ma opresc aici. Consider ca fiecare zi data de la Dumnezeu este un prilej de bucurie si asa ar trebui sa fie pentru toata lumea! Simplul fapt ca in fiecare dimineata te trezesti si mergi pe picioarele tale si pornesti o noua zi, ar trebui sa insemne fericire! Chiar si un rau intamplat intr-o zi, trebuie sa ne bucure deoarece astfel ne descoperim emotiile si trairile interioare! Nu conteaza daca azi avem o zi mai putin buna, sau maine avem o zi extraordinara! Nu trebuie sa facem diferenta intre ele, sau sa simtim ca a fost o asa mare prapastie intre acele doua zile! Nu! Trebuie sa incercam sa luam tot ce e bun si tot ce e pozitiv din ziua care noua ni s-a parut putin mai “slaba”! Trebuie sa stim sa profitam de fiecare moment in parte, sa ni-l asumam si sa spunem: “E “raul” meu, e ceea ce mi-a fost dat sa intampin astazi si il accept asa cum e!

Sunt atat de multe momente in viata asta care ne fac sa ajungem sa nu mai vrem nimic, sa nu mai stim de nimic si asa mai departe! Asa este, corect…si cred ca oricine trece mai devreme sau mai tarziu prin momente de acest gen! Dar pe langa acestea, sunt si alte lucruri intamplate exact in ziua cu pricina care ar trebui sa ne faca sa ne “ridicam” si sa nu uitam ca intotdeauna va exista speranta si mai ales ca Cel de sus nu uita pe nimeni in momentele cele mai dificile din viata! Atat timp cat mintea noastra “pluteste” si e “libera” de ganduri negre si pesimiste, fericirea nu conteneste sa apara! Pesimismul si tristetea pornesc din lucruri necurate, cum ar fi minciuna, ura, invidia, orgoliul si rautatea omului! Cu cat vrei sa te inversunezi mai mult pe viata sau pe o persoana anume, cu atat iti va fi mai greu tie insati si cu atat vei fii mai nefericit!

Nu uitati ca…FERICIREA OMULUI PORNESTE INTOTDEAUNA DE LA LUCRURILE MARUNTE! NU TREBUIE DECAT SA FACEM UN MIC EFORT SI SA LE OBSERVAM, SA NU ACCEPTAM SA TREACA FARA ROST PE LANGA NOI!

 

      Salut toti cititorii blogului Vinelei si bineinteles toti cititorii blogului De prin viata adunate!   Si multumesc Vienela!

O zi linistita si mai ales fericita!!!

Rusu Aura