Pur si simplu HAPPY!


Doamne ce bine mai e sa fii linistita, sa ti se ia o piatra de pe suflet si sa stii ca cel putin deocamdata nu iti mai trec prin minte toate gandurile negre. 

Nu stiu altii cum sunt dar eu oricat as incerca sa nu ma gandesc la rele, parca nu imi iese. Adica nu pot sa stau timp de 10 zile fara sa stiu nimic de el si fara sa nu ma gandesc la ce naiba s-ar putea intampla undeva atat de departe si mai ales in mijlocul oceanului. Ok, unii vor zice dar ce nu stiati in ce v-ati bagat si nu stiati ca asa va fi? Bineinteles ca stiam si suntem constienti si de ceea ce va urma, doar ca la noi este prima data cand se intampla asa ceva si jur ca a fost groaznic, iar sacrificiul este unul suprem. Nu, nu ma plang si chiar nu ma voi plange nici de acum inainte indiferent cat de greu imi va fi; si asta pentru ca stiu ca ne-am propus niste lucruri si trebuie cu orice pret sa le ducem la buna indeplinire.

Azi chiar ma intreba o colega: „si? Ai reusit sa iei legatura cu sotul tau?” Va jur ca in urmatoarea secunda m-a sunat! Aproape ca nu imi venea sa cred. Eram atat de fericita ca in sfarsit stiam ceva de el, de parca era ca si cum ar fi venit acasa din voiaj. Poate pentru unii pare aiurea, dar pentru noi, fara sa stim nimic atata timp unul despre celalalt atatea zile, este ceva oribil. Stiu, stiu ca vor urma si alte voiaje la fel si alte perioade mult mai lungi in care probabil nu vom reusi sa vorbim unulcu celalalt, dar sper si sunt sigura ca le vom trece pe toate cu bine.

Acum sunt fericita, sunt bine dispusa, stiu ca este bine si nimic altceva nu mai conteaza. Poate suntem noi putin mai altfel, poate suntem mai familisti, altii mai zic ca suntem putin cam disperati, dar ce conteaza?🙂 Noi suntem noi, altii sunt altii. Eu nu judec pe nimeni si tocmai de asta as prefera ca nici altcineva sa nu judece felul in care gandim noi si felul in care suntem noi.

Cam asta e fata mea atunci cand sunt happy🙂

1408015357547

1408015297783

1408015406643

1408015580352

 

TE IUBESC PUI MIC! :*😉

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s