Luptă cu viaţa şi nu regreta NIMIC!


Pentru ca azi este ziua lui de nastere si implineste frumoasa varsta de 36 de ani, m-am gandit sa-i fac o mica surpriza asa cat pot eu, pe care sper ca o va considera un fel de mic cadou.

Se numeste Marian si am avut ocazia sa ne cunoastem acum vreo 6 ani daca nu ma inseala memoria. Mergand la bunica la tara, ai mei impreuna cu mamaia mi-au zis „hai sa mergem si pe la Marian putin sa il vizitam pentru ca sigur se va bucura”. Stiind ca mama lui Marian este prietena cu mamaia, am zis ok, hai sa mergem si pe la ei.

Recunosc ca fiind mai micuta, atunci cand l-m cunoscut pe Marian am fost „miscata” pentru ca nu ma asteptam sa cunosc un om cu atata forta si putere avand in vedere boala cu care el se nascuse. Vorbea si vorbeste un pic greoi, dar am reusit sa ne intelegem. M-a mirat inteligenta de care da dovada in fiecare zi inca de la prima intalnire.

Atunci cand l-a nascut mama sa, Marian cantarea doar 900 de grame, iar medicii, in loc sa il puna in incubator, au preferat sa spuna ca e mort si sa il arunce in toaleta. Astfel i-au spus mamei lui ca este de fapt mort, mintind-o. Aceasta femeie minunata care din punctul meu de vedere are toate calitatile, a inceputsa tipe pe holurile spitalului sa i se dea copilul inapoi, spunand ca ea nu pleaca acasa fara copilul ei. Si-a luat copilul si impreuna cu tatal acestuia au pornit in graba spre un alt spital din apropiere, unde au avut norocul sa intalneasca medici competenti care le-au dat o speranta. Tinandu-l in brate, femeia a observat ca fiul ei incepuse sa se miste si ca nu era mort asa cum il declarasera primii medici.

Din acel moment, parintii lui Marian au inceput sa prinda curaj si au trait cu speranta ca fiul lor se va face bine. Mama impreuna cu copilul au ramas in spital pentru 9 luni de zile si abiadupa tot acesttimparian incepuse sa manance putin lapte. Din acel moment doctorul care se ocupase de copil i-a spus mamei ca el a facut tot ceea ce i-a stat in putinta si ca pot merge acasa. Singura solutie ramasesepentru el orele de recuperare si vizitele din ce in ce mai dese la medic, deoarece Marian fusese diagnosticat cu tetrapareza spastica.

1185955_232697706879659_1018887914_n

Asadar pentru parinti incepusera vizitele la medici din ce in ce mai des. 3 luni le petreceau in spital, si o luna acasa. Lupta aceasta cu spitalul a fost data pana la varsta de 6 ani. La o varsta atat de frageda Marian impreuna cu mama lui au primit o alta lovitura, tatal lui stingandu-se din viata la doar 48 de ani.  Din acel moment mama lui Marian a ramas singura si fara sprijin, aceasta fiind nevoita sa munceasca cu ziua pe unde apuca pentru a se putea intretine pe ea si a-i putea plati medicamentele fiului sau.

In anul 2004, familia avea sa mai primeasca inca o lovitura. Marian a trebuit sa se opereze la ochi de dezlipire de retina si apoi de cataracta. Din nefericire doctorul i-a gresit operatia si Marian a avut mai mult de suferit decat de castigat de pe urma acestor operatii. In momentul in care mama lui a aflat asta, femeia a suferit 3 accidente vasculare, ramanand cu semipareza pe partea stanga, suferind totodata si de diabet.

1900114_317632378386191_4456850631472536166_n

Ceea ce este si mai dureros, e faptul ca Marian mai are o sora si un frate (frati buni, de sange) care refuza sa aiba gija de el, nu vorbesc cu el si nu isi doresc sa il vada. Ma mult decat atat, acestia locuiesc in aceeasi curte cu el…”si ma doare sufletul cand o vad pe mama ca se chinuie cu o singura mana sa ma ingrijeasca si sunt si mare, dar mie imi e frica ca intr-o zi raman singur fara mama si atunci va fi si mai greu pentru mine…”

” La un moment dat era in perioada sarbatorilor de iarna si s-a schimbat preotul din comuna si a venit cu botezul. Mama era obisnuita cand venea popa sa il bage prin toata casa, inclusiv la mine sa ma boteze. Deschide popa usa la mine, se uita lung si ii zice lu’ mama ca eu sunt pocit si ca el nu boteaza pociti si a plecat. Apoi eu din acea zi am zis gata cu popa pentru ca datoria preotilor e sa ii mangaie pe cei bonlavi nu sa rada in asemenenea hal de mine, si iti dai seama ce era in inima mea pentru ca daca popa mi-a zis asa, dar lumea ce va zice… . Si intr-o zi eram asa de deprimat incat imi puesem de gand sa imi pun capat zilelor. Tot in aceeasi zi au venit 2 tineri casatoriti sot si sotie, erau frumosi ca doua picaturi de roua si au venit la mine, am facut cunostinta m-au intrebat cum ma numesc, au spus si ei numele lor,  apoi eu vazand respectul lor si iubirea lor fata de mine in comparatie cu popa era diferenta mare si i-am invitat in casa ne-am cunoscut si noi mai bine si apoi m-au intrebat daca vreau sa accept un studiu biblic. Acum problema mea era ca nu stiam sa citesc deloc si le-am zis lor cum studiez daca nu stiu sa citesc? Si ei mi-au zis ca nu-i nimic ei citesc si eu ascult,  pe urma eu am acceptar si in urmatoarea saptamana cand au venit sa incepem studiul m-au gasit ca stiam sa citesc la fel de bine ca ei. Au ramas si ei uimiti de ce vedeau ca pot face; am studiat cu ei Bibllia timp de 6 luni de zile si apoi am devenit un om foarte apreciat de toti fratii de credinta mai putin de rudele mele.”

10550929_348176508665111_2409931733134758743_n

Indiferent de religia pe care Marian a dorit sa o adopte , ar trebui sa luam in considrare ca acesti oameni l-au salvat de la a face o fapta necugetata si i-au redat speranta in suflet. Ce-ar fi oameni buni sa nu ne mai plangem ca nu ne ajung banii, ca nu avem ceea ce ne-am dori, ca desi avem de toate, tot am mai vrea? Ce-ar fi sa punem mai mult pret pe ceea ce avem deja? Sa ne multumim cu faptul ca suntem sanatosi, ca avem cele necesare, ca ne putem deplasa pe picioarele noastre…ar trebui ca in fiecare zi sa-i multumim lui Dumnezeu pentru toate aceste daruri si sa le pretuim mai mult!

Am uitat sa va mai spun ca Marian a invatat singur sa scrie si sa citeasca, si ca da, scrie cu picioarele si poate face multe lucruri, cum ar fi de exemplu sa repare un telefon.

Pentru mine este un prieten adevarat, este o lectie de viata si de fiecare data cand simt ca imi e greu, sau am o zi mai proasta, ma gandesc la el, la cat este el de optimist, la cat curaj are sa mearga mai departe! Si uite asa, usor, usor incep sa imi revin.

Am vrut sa scriu acest articol si pentru a trage un semnal de alarma, pentru a ne trezi la realitate, pentru a ne trezi dintr-un vis si din vise care pentru multi cel mai probabil nu vor deveni realitate niciodata pentru ca sunt ireale.

LA MULTI ANI SANATOSI MARIAN!

SA RAMAI INTOTDEAUNA LA FEL DE OPTIMIST, SA AI TOT TIMPUL CURAJUL SA MERGI MAI DEPARTE SI SA TE BUCURI DE VIATA!

ITI MULTUMESC PENTRU CA AM AVUT OCAZIA SA TE INTALNESC SI SA FIM PRIETENI!

Seara frumoasa tuturor!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s