„Aşadar, cerinţa mea nu este prea mare…”


Ti se pare cunoscuta o astfel de fraza? Probabil ca da si asta pentru ca fiecare dintre noi ajungem sa cerem la un moment dat oarecum imposibilul, atata timp cat in mintea noastra avem impresia ca cerem aproape nimic. Un astfel de „nimic” cere si domnisoara din textul de mai jos.

Culmea e ca nu e singura care si-ar dori asta, ba din contra ele au inceput sa apara cu sutele de mii. Unele domnisoare din zilele noastre sunt in stare chiar sa isi vanda si virginitatea, doar doar s-or imbogati peste noapte. Daca cumva apare si vreun copil din actul consumat, hopa mai cade ceva, ori il vinde si pe el, ori are un motiv in plus sa ramana cu „bogatanul”. Pentru ca ce Doamne iarta-ma ne mai mira in ziua de azi?

Se spune ca banii n-aduc fericirea, ci numarul lor. Asa sa fie? Tu ce zici? Vorba celui din text…fetelor,fetelor frumusetea-i trecatoare, iar corpul si carnea de pe voi sunt mai importante de zeci de ori decat o mie de euro, sau mai stiu eu cat. Parerea mea este ca indiferent cat ai alerga dupa un om cu bani si cat de frumoasa ar fi viata ta la inceput, tot nu vei reusi sa ai parte de iubirea adevarata si sa simti o viata intreaga lucrurile frumoase oferite de relatia ta si de omul cu care ai ales sa iti petreci restul vietii. Crezi ca te poti preface la nesfarsit ca iubesti un mos de exemplu? Da, am o problema cu tinerele care ajung sa se casatoreasca cu mosii doar pentru bani. Si cunosc astfel de cazuri destul de bine. Cand privesc o fotografie de la nunta unui astfel de cuplu, pur si simplu mi se face sila la propriu. Pai bine ma tu o domnisoara frumoasa, desteapta, aratoasa sa apari langa un tataie de 70 de ani? Fereasca Dumnezeu si Maica Domnului! Esti sigura mai fetita ca tu il iubesti pe mosulica asta si ca te bagi in pat langa el din dragoste? Si scuze dar nu vreau sa ma gandesc la ce urmeaza dupa partea cu bagatul in pat ca deja visez urat la noapte.

Si toate astea doar si doar pentru bani, bogatii, masini scumpe si averi. Pai ce-o zice mamicuta ta cand te-oi duce tu frumusel acasa sa i-l prezinti pe gineri-sau? Saraca va suferi un soc probabil…cred ca zice in gandul ei „tata ce bine ca ai mai venit pe la noi!” Bineinteles asta daca nu cumva ea deja il placea oricum dinainte sa il cunoasca, doar pentru ca fii-sa va trai ca o regina.

Mai jos poti citi un text demonstrativ ca sa zic asa…acu’ tipul sustine ca pitipoanca asta nu si-a gasit fraierul, dar eu sunt convinsa ca daca mai asteapta putin, in mod sigur o sa-l gaseasca…

„Voi fi sinceră în legatură cu ceea ce îmi doresc. Anul acesta împlinesc frumoasa vârstă de 25 de ani. Sunt foarte drăguţă, stilată şi am gusturi bune. Îmi doresc să mă căsătoresc cu un bărbat care câştigă cel puţin 500.000 de dolari pe an. S-ar putea spune că sunt lacomă, dar cu un salariu anual de 1.000.000 de dolari se consideră că faci parte din clasa medie în orasul New York. Aşadar, cerinţa mea nu este prea mare. E cineva pe acest forum care are un venit care să se încadreze în parametrii mei? Sunteţi toţi căsătoriţi? Întrebarea mea este: Ce ar trebui să fac pentru a mă căsători cu o persoană bogată, aşa cum sunteţi voi? Dintre cei pe care i-am întâlnit, cel mai bogat avea 250.000 de dolari anual, şi se pare ca asta este limita superioară la care am ajuns. Dacă cineva intenţionează să se mute într-o zonă rezidenţială, cu costuri ridicate, la vest de New York City Garden, nu sunt de ajuns 250.000 de dolari anual. Umilă, pun urmatoarele întrebări: 

1) Pe unde se perindă majoritatea burlacilor bogaţi? (vă rog să lăsaţi o listă cu baruri, restaurante şi săli de sport) 2) Ce grupă de vârstă ar trebui să vizez? 3) De ce multe dintre soţiile celor bogaţi au un aspect mediu? Am întâlnit câteva fete care nu au un aspect ieşit din comun şi nu sunt nişte persoane interesante, dar sunt capabile să se mărite cu oameni bogaţi. 4) Cum decideţi cine să fie soţia şi cine să rămână doar prietenă? (obiectivul meu este să mă căsătoresc).

Dragă Ms. Pretty,

Am citit postarea ta cu mare interes. Cred că există o mulţime de fete care au întrebări similare cu ale tale. Permite-mi, te rog, să analizez situaţia ca un investitor profesionist. Venitul meu anual depăşeşte suma de 500.000 de dolari, aşa cum ceri, să nu se creadă că pierd timpul aici. Din punctul de vedere al unui om de afaceri nu e o decizie bună să se însoare cu tine. Răspunsul este simplu, aşa că dă-mi voie să-ţi explic. Pune detaliile deoparte, ceea ce încerăm să facem este un schimb “frumuseţe” – “bani”: Persoana A oferă frumuseţe şi persoana B plăteşte pentru ea, cinstit. Cu toate acestea, există o problemă gravă aici, frumuseţea ta va dispărea, dar banii mei nu vor pleca fără un motiv întemeiat. De fapt, venitul meu va creşte de la un an la altul, dar tu nu poţi fi mai frumoasă an după an.

Prin urmare, din punct de vedere economic, eu sunt un activ de apreciere, iar tu unul de depreciere. Nu vorbim de o depreciere normală, ci de o depreciere exponentială. Dacă ăsta este singurul tău bun, valoarea ta va scădea extrem de mult după 10 ani.

Folosind termenii de pe Wall Street, fiecare tranzacţionare are o poziţie. Întâlnirea cu tine este de asemenea o “poziţie de tranzacţionare”. Dacă valoarea schimbului scade, vindem şi nu este o idee bună să o păstrăm pe termen lung – lucru valabil şi pentru căsătoria pe care tu o vrei.

Pare dur să zic asta, dar pentru a fi o decizie înţeleaptă, orice activ cu o valoare mare de depreciere va fi vândut sau… “închiriat”. Hilar, nu? Oricine câştigă peste 500.000 de dolari pe an nu este un prost; ne vom întâlni cu tine, dar nu ne vom căsători cu tine. Te sfătuiesc să nu mai cauţi indicii pentru a te căsători cu un tip bogat. Ai putea face tu ceva pentru a câştiga peste 500.000 dolari pe an. Ai mai multe şanse decât să găseşti un prost bogat. Sper că acet raspuns te ajută! „

semnat, J.P. Morgan CEO

Fetelor dragutelor, cautati iubirea adevarata si cautati sa va indragostiti de cel cu care urmeaza sa impartiti patul inca 50 de ani de acum inainte. Banii vin si pleaca si totul se poate narui intr-o secunda. Cam asa este si cu frumusetea asta…nu pleaca ea intr-o secunda, dar sa nu uitam ca nu mai intinerim…

Noapte frumoasa!😉

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s