Despre iubire…(3)


Prima intrebare pe care ar putea sa o puna cineva interesat sa faca o analiza a iubirii este, probabil, “Ce e iubirea?” Raspunsul banal este ca iubirea e un sentiment. Din nefericire, e greu de spus despre ce fel de sentiment e vorba. Este atat de frumos, linistitor, puternic, amplu, ravasitor, devastator, este ca un taifun si uragan la un loc. Poate ca este atat de ciudat, un drog ciudat, incat atunci cand iubesti nu poti sa nu ai asteptari, sa nu faci planuri, sa nu te sacrifici pentru cine si ce iubesti.

Asta si fiindca o serie de alte sentimente precum tristetea, melancolia, fericirea sau deznadejdea nu au nici un obiect, in timp ce iubirea pare sa aiba unul. Nu poti “intrista o anumita persoana”, dar poti iubi o anumita persoana.

Sigur, o anumita persoana te poate enerva, dar poti si sa simti enervare, pur si simplu, fara sa te enervezi pe cineva anume (si poate poti simti si iubire in felul asta, eu unul nu o fac dar….imi dau seama din ce in ce mai bine in ultimii ani ca reperele mele…si modul de a gandi, de a-i trata pe cei din jur devine din ce in ce mai depasit pentru ca traim in secolul vitezei…in vremea in care lumea parca nu mai are timp pentru zambete, imbratisari, mangaieri, nu mai are timp sa se bucure de un rasarit sau apus de soare, de o plimbare in picioarele goale prin ploaie vara, nu mai are bucuria de a admira o floare, natura, de a tine in brate un brad pentru a se incarca de energie pozitiva…de admirat cerul instelat noaptea alaturi de persoana iubita). Am devenit roboti care parca nu mai sunt interesati decat de bani, case, masini, servicii, sa alergam tot timpul intr-o nebunie care e atat de obositoare incat parca sunt momente in care nu-ti dai seama ce faci, ce gandesti, cum reactionezi.

In plus, nu e limpede cum ai putea avea acelasi sentiment si fata de o persoana, si fata de patria mama (presupunand ca iti iubesti patria) si fata de jocul de fotbal (presupunand ca iubesti fotbalul). Poate asa ne dam seama ca sunt atat de multe feluri de a iubi incat cateodata ne intrebam daca vom apuca sa le cunoastem pe toate. Un singur lucru este clar pentru mine, dragostea care este atat de puternica incat ti-e teama sa mangai sau sa saruti persoana iubita pentru ca ai putea-o rani, ti-e teama de multe ori sa spui ceva pentru a nu rani, pentru a nu fi interpretat gresit este de multe ori un sentiment neinteles.

Ceea ce e si mai neclar, e faptul ca nu stiu prin ce se distinge iubirea de alte sentimente, mai ales ca uneori e insotita de tristete (cand nu e impartasita), de frica (daca il iubesti pe Dumnezeu, de pilda) sau chiar de disperare in anumite momente (cand iubesti pe cineva care te-a parasit).

Cum se poate amesteca iubirea cu atatea trairi, fara sa-si piarda identitatea?

Dar poate ar fi mai bine sa lasam problemele astea pe seama psihologilor. Ei par sa fie mai usor dispusi sa vorbeasca despre lucruri pe care nu le inteleg nici ei si nici noi prea bine.

Sa ne gandim la iubire ca la o relatie intre oameni. Prin ce difera relatia dintre doi oameni care se iubesc de alte relatii dintre oameni? Prin ce difera, de pilda, de prietenie? Sa fie oare acei „fluturasi” din stomac?…sa fie oare dorul care parca iti distruge sufletul si inima atunci cand esti departe de cel pe care il iubesti?… sa fie momentele in care imbratisezi si saruti persoana iubita si simti ca pur si simplu toata lumea e a ta? ca nu mai ai nicio grija, ca esti implinit si nu-ti mai trebuie nimic…

Oare prin ce difera? Sa nu spuneti ca prin sentimentul de iubire, fiindca o sa ajungem sa ne invartim in cerc. De fapt, nici nu ar fi adevarat fiindca poti simti iubire si pentru un prieten. Doar ca pe un prieten o sa il iubesti ca prieten si nu ca iubit.

ca ati uitat ca exista si fuck buddies. Iar daca spuneti ca oamenii care se iubesc si-au promis unul altuia sa ramana impreuna toata viata, n-o sa ajungem nicaieri, fiindca astfel de promisiuni isi pot face si prietenii. In plus, doi oameni se pot iubi foarte frumos si fara sa-si faca astfel de promisiuni.

Dupa cum spuneam si mai devreme..deja tipul asta de promisiuni sau afirmatii sunt privite ciudat cateodata chiar si de propriul(a) iubit(a).

Iar daca spuneti ca esenta iubirii sta in fidelitate si ca asta o distinge de o simpla prietenie, raspunsul e ca si relatia de “cei mai buni prieteni” poate sa presupuna fidelitate (e o singura persoana pe care o consider “cel mai bun prieten”).

Se pare ca e greu sa spunem ce e caracteristic iubirii, fie ca o privim ca pe un sentiment, fie ca o privim ca pe un tip de relatie intre oameni. Sa o luam pe alta cale.

Sa ne gandim la iubire ca la un soi de ideal pe care il au oamenii. Cum arata idealul asta? Ce isi doreste un om atunci cand isi doreste iubirea? Altfel spus, ce isi doreste in plus fata de un prieten, intelegere, sex, respect, confort afectiv si un menaj comun cu altcineva?

Iubirea nu are cum sa constea in nici una dintre cele de pe lista de mai sus, asta e limpede. Dar nici nu are cum sa apara in mod miraculos prin insumarea tuturor chestiilor de pe lista.

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Atunci? Care este idealul iubirii?

Sa simti ca esti iubit(a)? Ok, dar asta e formulare metaforica, in cel mai bun caz. Nu ai cum sa simti efectiv cum te iubeste altcineva (poti vedea doar niste gesturi care de multe ori sunt….de complezenta). Nu ai cum sa ai vreun fel de senzatii cu privire la sentimentele altor oameni. Poti vedea cum se poarta alti oameni, dar nu poti sa le vezi sentimentele.

Daca s-ar purta cineva intr-un mod dragastos cu tine, fara sa te iubeasca nici un pic, n-ai sti nimic. Te-ai simti iubit(a), desi nu ai fi. “Vreau sa ma simt iubit(a)” suna la fel de aiurea ca si “Vreau sa vad gandurile altui om”.

Deci ce isi doresc oamenii atunci cand cauta iubirea? Isi doresc sa intalneasca pe cineva care sa se poarte si sa vorbeasca asa cum vorbesc indragostitii, nu? Si fata de care si ei sa se poata purta la fel, fara sa se simta penibil, sa fie ei insisi. Asta se fie?

Am putea caracteriza iubirea vorbind despre un anumit fel de comportament – comportamentul specific indragostitilor? Ar fi simplu, fiindca doar indragostitii se tin de mana si atunci cand nu le foloseste la nimic, doar ei se saruta din senin, doar ei se privesc in ochi si incep sa zambeasca din senin, doar ei simt dorul arzator fata de persoana iubita cand sunt departe de aceasta, doar ei simt ca inebunesc cand vor sa ajute persoana iubita iar aceasta refuza, etc. etc.

Dar acum cineva ar putea spune: “pai nu, ceea ce imi doresc eu nu e sa joc scena asta, pur si simplu; asa ceva pot face si doi oameni la teatru; eu vreau sa fie pe bune!”

Si ce inseamna “pe bune”? Nu e suficient sa observi ca tu si cu cealalta persoana nu va aflati pe o scena si sa spuneti ca nu va prefaceti? E nevoie de mai mult?…..eu cred ca nu!…cel mai important este sa fim noi insine, sa nu ne fie frica de ceea ce vrem, ceea ce simtim, ceea ce gandim, ceea ce ne dorim. Este atat de simplu sa iti lasi inima sa zburde, sa se scalde in dragoste la fel cum pasarile se scalda in razele soarelui dimineata dupa o noapte rece, iar pentru asta trebuie doar sa traiesti…sa simti cu adevarat si sa lasi putina sensibilitate sa-ti “afecteze” creierul. Trebuie sa ne asumam ceea ce gandim, ceea ce ne dorim, ceea ce simtim, ceea ce vorbim pentru ca doar asa putem fi corecti cu noi insine si cu cei care ne inconjoara, mai ales cei dragi noua.

PS: Cel mai important este sa spunem ceea ce simtim atunci cand simtim, pentru ca apoi sa nu traim cu sentimentul „dar daca?….”

Sorin Bogdan Ion

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s